Retrospectiva anului 2025 în activitatea FEL România (Website) (1)

Future Energy Leaders (FEL) România este platforma de tineret a Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME). FEL România reprezintă o platformă de comunicare și cooperare între noile generații, cooperare pe care o considerăm vitală pentru buna dezvoltare a sectorului energetic și pentru modul în care acesta interacționează cu alte domenii.

FEL România este cea mai activă comunitate de tineri profesioniști din sectorul energetic, un pool de resurse și talente, parte din rețeaua globală Future Energy Leaders, creată de World Energy Council. Cele 4 direcții strategice asumate sunt: educație și profesionalizare, informare și conștientizare, analize și recomandări, activitate și cooperare internațională.

Anul 2025 a fost un an plin de realizări remarcabile pentru FEL România și s-a dovedit a fi încă un an în care tinerii din FEL România s-au dedicat activ comunității energetice prin acțiuni de voluntariat pentru a aduce un plus de valoare în domeniul energetic. După recunoștințele la nivel național din 2024, în acest an, activitățile organizației noastre au fost recunoscute și la nivel internațional de către Consiliul Mondial al Energiei. În cadrul World Energy Week din Panama, FEL România a primit mențiunea „Impact Champions” la categoria Community Awards – Building Strategic Communities, pentru proiectele dedicate femeilor în energie. Acest fapt reprezintă recunoștința angajamentului nostru de a susține diversitatea și echitatea. Nu numai atât, în cadrul celei de-a 14-a ediție a Galei Energy Center, 5 colegi au fost premiați pentru proiectele FEL România de către Alexandru Moldovan, Directorul publicației Energy-Center. Un alt premiu, Young Energy Professional, a fost acordat de către Factory 4.0 cu sprijinul Centrului Român al Energiei (CRE).

FOTO: Colegii FEL Romania primind diplome in cadrul Galei Energy Center  
FOTO: FEL Romania primind mențiunea „Impact Champions” în cadrul World Energy Week din Panama

În cadrul direcției de informare și conștientizare, prezența FEL România a fost remarcată prin 14 intervenții în cadrul a 11 conferințe de profil. Prima conferință din an la care am participat a fost ZF Power Summit 2025 organizată de Ziarul Financiar unde colega noastră Raluca Gabor a vorbit despre cadrul de reglementare aplicabil energiei eoliene offshore. În cadrul conferinței Energy Forum 2025 – Anul Provocărilor în Energie, organizată de DC News, Olivian Savin, a discutat despre nevoia de echilibrare a sistemului energetic prin integrarea unităților de producție și consum. Pavel Stan a fost prezent la Ziua Energiei by Energynomics, în cadrul Green Energy Expo & Romenvirotec. Acesta a vorbit despre autoconsum astăzi ca mix flexibil – nu doar panouri fotovoltaice, ci și stocare, biomasă sau cogenerare – adaptat fiecărui consumator industrial. Colegul nostru, Rareş Hurghiş, a vorbit recent la Energy Tech Day, powered by Energy Industry Review, despre soluțiile pentru decarbonarea industriei: electrificarea proceselor sau utilizarea gazelor verzi (hidrogen, biometan). În cadrul Energy Expo 2025 Olivian Savin, a fost speaker în panelul Conference 4: Innovation Roadmap 2025 – Trends & Strategies și a vorbit despre inovații hardware & software, cât și despre rolul AI în energie, apoi Rareş Hurghiş, a luat cuvântul în Conference 5: Solar Panel Manufacturiers – The Bridge Between Innovation and Challenges și a discutat despre riscurile și oportunitățile tranziției energetice, forța de muncă, dar și cum poate România atrage investiții.

FOTO: Olivian Savin speaker în cadrul conferinței „Energy Expo”

FEL România s-a implicat desigur și în evenimentele de marcă organizate de CNR-CME, SIREN și „Instrumentele WEC pentru anul 2025. Utilitatea lor pentru Romania” au adus în prin plan instrumentele WEC unde Olivian Savin a vorbit despre Trilema Energiei și Rareş Hurghiş despre Issues Monitor. Daniela Goreacii a vorbit la „Nordic Solutions for Green Transition” despre practicile și angajamentul tinerilor în tranziția energetică. În cadrul meselor rotunde de la Romanian Energy Week, Eduard Luncan a vorbit despre prosumatori, și Andreea Dobrin despre importanța adaptării infrastructurii existente și a integrării noilor tehnologii. Anul acesta am avut și doua evenimente marca FEL. Primul dintre acestea, FEL Energy Summit 2025, unde colegii Eduard Luncan și Pavel Stan au fost moderatori, iar Alexandru Manda speaker abordând materialele critice din Asia. Al doilea event organizat de FEL România este Women in Energy, unde Raluca Andronoiu și Andreea Dobrin au fost moderatoare, în timp ce Livia Marica a fost speaker și a abordat ca principal subiect importanța mentoratului, evidențiată prin prisma propriei experiențe dobândite în cadrul programului de mentorat Women for Women organizat de FEL România.

FOTO: Razvan Varlam în primul proiect pilot Energy Classroom

Un proiect nou început anul acesta este FEL Energy Classroom, unde colegii FEL merg în scoli și le vorbesc elevilor despre energie. Inițiativa aduce în mediul preuniversitar subiecte-cheie precum: rolul energiei în societate și în viața de zi cu zi; tranziția către un sistem energetic sustenabil; inovațiile și tendințele din industrie; diversitatea oportunităților de carieră dintr-un domeniu în continuă evoluție. Proiectul este coordonat de Mădălin Voicu și până acum au avut loc 3 sesiuni prezentate în fata elevilor, prima de către Răzvan Varlam, a doua de către Silviu Tiron împreună cu Adriana Iacob și a treia de către o echipă formată din Daniela Goreacii, Andreea Dobrin și Silviu Tiron.

În anul 2025, am continuat campanie de informare și conștientizare în parteneriat cu Financial Intelligence și am lansat a doua ediție dedicată Materialelor de tranziție care sunt indispensabile în procesele energetice. În cadrul acestei ediții, am publicat articole despre Pământuri Rare – gadoliniu, neodim, ceriu și scandiu redactate de colegii noștri Daniela Goreacii, Stefan Mărgăritescu, Teodora Mîndra, Andreea Dobrin si Ana Caldare. Prima ediție, dedicată Metalelor Critice s-a bucurat de un real succes. Ambele ediții au fost coordonate de Daniela Goreacii.

În cadrul publicațiilor CNR-CME, în Mesagerul Energetic am contribuit cu 13 articole din activitatea FEL România, iar ediția cu numărul 239 a fost coordonată de Rareş Hurghiş – Board Advisor FEL România.

FOTO: Legal Debates – prima ședința – liberalizarea pieței de energie OUG 6/2025

Pe palierul educație și profesionalizare, anul acesta am organizat „Legal Debates” coordonat de managerul de Reglementari și Afaceri Publice – Raluca Gabor și am avut 2 sesiuni, prima dedicată Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 6/2025, cu impact direct în piața de energie electrică și gaze naturale și a doua despre Ordinul ANRE  nr. 53/2024 care a aprobat „Metodologia privind alocarea capacității rețelei electrice pentru racordarea locurilor de producere a energiei electrice”.

Un alt proiect, drag noua, ajuns la a 2-a ediție este programul de mentorat Women for Women, coordonat de Livia Marica. Cinci lidere de top din sectorul energetic românesc s-au alăturat inițiativei FEL România și au contribuit în mod direct prin sesiuni one-to-one, cu scopul de a le oferi membrelor FEL exemple și perspective de la lideri consacrați în industrie. Perechile de mentori și mentees vor parcurge patru întâlniri individuale, abordând pe rând subiecte precum know-how în domeniul energetic, dezvoltare și abilități profesionale și career path.

FOTO: Teambuilding FEL 2025

Tot în aceeași direcție, am avut plăcerea de a face 2vizite tehnice. Prima la Theme, coordonată de managerul departamentului de Comunitate – Pavel Stan, unde am descoperit cum funcționează o facilitate geotermală, dar și panourile fotovoltaice. A doua, la Wind Open days, unde a fost vizitat parcul eolian Vifor, un proiect în construcție și al doilea ca mărire din Romania.

În prima jumătate a anul 2025 am organizat teambuilding-ul FEL Romania, pentru al treilea an la rând, de data aceasta pe litoral. Evenimentul a avut ca obiectiv definirea programului și a oportunităților FEL, fiind completat de activități de dezvoltare și cunoaștere personală și de consolidare a relației dintre membrii comunității.  

Pe direcția analize și recomandări, am contribuit cu un articol amplu despre un subiect de mare interes, și anume, impactul liberalizării prețurilor la energia electrica din 1 iulie 2025, în cadrul căruia am explicat într-un limbaj prietenos pentru consumator, schimbările legislative, conținutul primelor facturi după liberalizare, inclusiv modul în care se formează prețul pe piața liberă și am inclus pașii practici pe care consumatorii îi pot aplica pentru a își reduce costurile cu energia electrică. Contribuția membrilor FEL a fost adusă deVlad Tufan, Daniela Goreacii, Rareș Hurghiș, Lucian Pamfile,  Raluca Andronoiu, Raluca Gabor, Olivian Savin. 

FOTO: Echipa FEL Romania și Elena Ratcu în cadrul workshopului „Trilema Energiei” de la Aspen – The Good Society Festival

Pe direcția activitate și cooperare internațională FEL Romania este reprezentată și în comunitatea internațională World Energy Council. Pe lângă mențiunea „Impact Champions” la categoria Community Awards – Building Strategic Communities primită la World Energy Week din Panama, în anul 2025 Olivian Savin, Director Executiv FEL Romania, a fost ales în Global FEL. Alături de colegii FEL din alte țări, Olivian Savin, participă la întâlniri online pentru a dezvolta rețeaua National FELs în întreaga lume. El este responsabilul în Romania pe Trilema Energiei, iar Rareș Hurghiș este responsabil pe Issues Monitor la nivelul Consiliului Mondial al Energiei.

FOTO: Colegele FEL Romania în cadrul workshop-ului „Young Voices, Green Choices”

Ca și anul trecut, pentru a evidenția instrumentele WEC, am organizat workshop-ul pe tema Trilemei Energiei, de data aceasta într-un cadrul elegant și rafinat, la Opera Națională din București. Acesta a avut loc în luna octombrie, făcând parte din evenimentul The Good Society Festival, organizat de tinerii din programul internațional de leadership Aspen Institute Romania. Workshop-ul a fost coordonat de Olivian Savin, reprezentantul FEL Romania în CNR-CME și WEC pentru studierea Trilemei Energiei a României. În acest eveniment, organizat sub umbrela WEC, am abordat provocarea globală a Trilemei Energiei – cum putem echilibra cei trei piloni esențiali: Securitatea Energetică prezentat de Alexandru Manda, Echitatea Energetică prezentat de Raluca Gabor și Sustenabilitatea Mediului prezentat de Luminița Ioana Vlaicu. Alături de experți din energie, dar și din alte domenii impactate de energie, am explorat soluții integrate pentru a îmbunătăți aceste aspecte din 3 diferite perspective, și anume: din partea administrației publice și locale, din partea sectorului privat, dar și a consumatorilor finali de energie.

Colegele Raluca Andronoiu, Ana Caldare, Daniela Goreacii și Iuliana Niță au participat la workshop-ul organizat de Energynomics în parteneriat cu țările nordice intitulat „Young Voices, Green Choices”, unde dialogul creat a evidențiat cum experiențele țărilor nordice se reflectă în provocările și soluțiile pe care România le explorează în propria tranziție energetică.

Anul 2025 a fost un an cu 2 evenimente de anvergura, FEL Energy Summit 2025: The Future of Energy in a Changing World (ediția II), și Women in Energy: Female Leadership for the Future of Energy (ediția V).

FOTO: FEL Energy Summit 2025

FEL Energy Summit 2025: The Future of Energy in a Changing World (ediția II) a fost organizat în data de 5 iunie, de ziua Mondială a Mediului și și-a propus să aducă în prim-plan contribuția tinerilor profesioniști la conturarea politicilor energetice, într-un dialog deschis cu reprezentanți ai administrației centrale, ministrul energiei și decidenți din sector, ai organizațiilor internaționale World Energy Council, ai mediului privat reprezentat de companiile de top din țară, și al mediului academic reprezentat de cea mai importantă facultate de inginerie din România. Temele abordate au fost reziliența și securitatea energetică, adaptabilitatea sistemelor energetice la noile realități, inovarea tehnologică și pregătirea viitorilor lideri din domeniu.

Evenimentul a fost coordonat de managerul de Programe și Evenimente – Iuliana Topor (Ilișescu) și a fost deschis de Ion Lungu, Președinte CNR-CME și Olivian Savin, Director Executiv FEL Romania. Acesta a avut 2 paneluri: Panelul 1 – The future of energy (by 2030): mission impossible or closer than ever? și a reprezentat o discuție despre cum arată drumul către un sistem energetic sustenabil până în 2030 – între provocări și oportunități care a fost moderat de Eduard Luncan; Panel 2: Reziliența energetică: securitate și adaptabilitate într-o lume în schimbare și a fost moderat de Pavel Stan. Evenimentul a facilitat identificarea de soluții concrete pentru provocările actuale ale tranziției energetice, prin colaborare între decidenți, experți și noua generație de lideri din energie. 

Women in Energy: Female Leadership for the Future of Energy (ediția V),ca de fiecare dată, și-a propus să creeze un spațiu autentic de dialog pentru femeile din sectorul energetic, punând accent pe leadership, dezvoltare profesională și mentorat. Prin intermediul conferinței, participanții au explorat modalități de a consolida implicarea femeilor în industria energetică și au luat parte la soluții concrete pentru o tranziție energetică mai echitabilă și mai incluzivă. Totodată, evenimentul și-a propus să inspire noile generații de profesioniste și să demonstreze valoarea mentoratului în cariera femeilor din domeniu.Evenimentul a fost coordonat de Ionuț Diaconu, Project Manager și a fost deschis de Ion Lungu, Președinte CNR-CME împreună cu Olivian Savin, Director Executiv FEL Romania. Key-note speaker a fost Elena Ratcu, consilier CNR-CME și fondatoarea FEL Romania care a ținut un discurs emoționant la 14 ani de la înființarea FEL România. Evenimentul a fost structurat pe 2 paneluri: Panel 1 – Power and Perseverance: Women Shaping their path in Energy, moderat de managerul departamentului de Marketing și Comunicare Raluca Andronoiu și Panelul 2 – Lightning the Path: Leadership for the Future of Energy moderat de Andreea Dobrin. În cadrul ultimului panel, colega noastră Livia Marica a fost speaker. Prin organizarea acestui eveniment, dorim ca diversitatea să conducă la o creștere a competitivității sectorului și la îmbunătățiri pe întregul lanț valoric.

FOTO: Women in Energy 2025

În cadrul acestui eveniment ne-am arătat recunoștință și față de partenerii noștri care au fost alături de noi de-a lungul anilor, și am oferit diplome companiilor și asociațiilor: ENGIE România, Nuclearelectrica Oficial, PPC Romania, SIMTEL, Distribuție Energie Electrică România, Transelectrica, Distribuție Oltenia, ROMGAZ, E.ON Romania, RWEA și RPIA. De asemenea, un moment de recunoaștere a fost dedicat și partenerilor Media: InvesTenergy, Financial Intelligence, Energy Industry Review, The Diplomat Bucharest, Energynomics, News Energy, Ziarul Financiar și Focus Energetic.

Ultima activitate a FEL România din 2025 a fost Adunarea Generală care a coincis cu petrecerea de sfârșit de an. Cu această ocazie, într-un cadru deschis de dialog, am analizat realizările anului, precum și aspectele ce puteau fi îmbunătățite. În anul 2025 am organizat 7 adunări generale la care s-a adăugat teambuildingul, o ieșire de vara și petrecerea de sfârșit de an.   

Anul 2025 a fost pentru Future Energy Leaders România un an al progresului și al continuității. Am dus la bun sfârșit proiecte importante, am închis capitole care și-au atins obiectivele, am pus bazele unor inițiative noi și am continuat cu determinare proiecte în care credem. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără implicarea, energia și pasiunea comunității noastre, susținerea CNR-CME și a tuturor partenerilor, sponsorilor și prietenilor FEL România. Privim cu încredere spre 2026 și ne dorim ca acesta să fie cel puțin la fel de bun, plin de oportunități, colaborări valoroase și impact real în sectorul energetic. Mulțumim!

FOTO: Sfârșitul de an 2025 pentru FEL Romania

Despre Future Energy Leaders România

Future Energy Leaders România (FEL România) este platforma de tineret al Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) și face parte din rețeaua globală a Future Energy Leaders, dezvoltată de World Energy Council.

FEL România este o rețea de tineri profesioniști ce dezbat idei și dezvoltă proiecte. Printre obiectivele programului se numără profesionalizare tinerilor din energie și dezvoltarea competențelor necesare celei de-a 4-a revoluții industriale, creșterea gradului de angajabilitate și prezența mai mare a tinerilor în poziții de decizie. FEL România își propune de asemenea să fie o platformă de comunicare și cooperare între noua generație și actuala elită din domeniul energiei, cooperare pe care o considerăm vitală pentru o bună dezvoltare a sectorului energetic și modul în care acesta interacționează cu alte domenii. FEL România își propune să accelereze tranziția către o economie bazată pe energie curată și reducerea impactul negativ pe care energia îl are asupra mediului.